Orașul creează haos și dezordine. Multă dezordine. Timpul curge repede și fără oprire. Nu mai este timp fast, nu mai este timp de căință, nu mai este timp deloc.
Societatea urlă, societatea crește, se dezvoltă, uitând de sufletul individului.
Vrei să iei o pauza dar, nu poți. Trebuie doar să evadezi din acest conglomerat ca să simți că ai scăpat de presiunea lui. Îți șoptește tot timpul în ceafă, prin sunetul sirenelor de poliție, prin claxoane, sute de mașini, aparate, că trebuie să ții pasul, să te grăbești, altfel rămâi în urma... dar în urma de la ce??
Suntem într-o căutare continuă. Căutăm un loc unde să bem o cafea, un magazin cu lucruri mai ieftine, un loc de muncă, o idee, un nou prieten, experiențe noi, mai mereu căutăm. Vrem să ajungem în acel loc în care vom fi fericiți. Vom ajunge oare? Răspunsul este, desigur, nu. Suntem deja în acel loc, doar că trebuie să vedem asta.
Orașul ne dezbină, ne face superficiali, ne fură inocența și naivitatea. Orașul ne transformă.